|
Fundasul stelist Petre Marin, la DNA |
|
|
|
|
Written by Administrator
|
|
Tuesday, 13 May 2008 |
 Fundaşul stelist Petre Marin s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a fost citat în calitate de martor în dosarul privind scandalul banilor care îi aparţineau lui Gigi Becali şi se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universităţii Cluj.
La 7 mai, în ziua etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a reţinut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani de la Gigi Becali, care se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universităţii Cluj dacă aceştia ar fi obţinut cel puţin un egal în meciul cu concitadina CFR şi Steaua ar fi devenit campioană
Printre persoanele duse la DNA Cluj pentru audieri s-au aflat jucătorul Gigel Coman (Universitatea Cluj) şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte, dar şi doi bodyguarzi ai lui Gigi Becali
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, vineri, că Gigi Becali, Teia Sponte, preşedintele Universităţii Cluj, Anton Doboş, şi o cunoştinţă a acestuia, Traian Bendorfean, sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie[...]
Continuare Sursa: Mediafax.ro |