|
Honda lanseaza in ultimul trimestru, in Romania, noua generatie a modelului Jazz |
|
|
|
|
Scris de Administrator
|
|
Monday, 28 July 2008 |
 Honda Trading România, reprezentantul mărcii japoneze Honda pe plan local, va lansa în ultimul trimestru al anului noua generaţie a modelului Jazz, disponibil cu un motor pe benzină de 1,4 litri cu 100 de Cai Putere (CP), preţurile urmând să fie comunicate la momentul lansării
Noul Jazz va avea şi sistemul SIL (Shift Indicator Light) care dotează modelele cu transmisie manuală, sistem care oferă informaţii vizuale privind punctul optim de schimbare a treptei de viteză, pentru a maximiza economia de combustibil
Din punct de vedere al dimensiunilor, noul Jazz păstrează înălţimea vechiului model, însă lungimea a crescut cu 55 milimetri, iar lăţimea cu 20 milimetri
Ampatamentul a fost de asemenea mărit cu 50 milimetri, iar ecartamentul a crescut cu 35 milimetri în partea din faţă şi cu 30 milimetri pentru în spate
Dotările standard pe toate modelele sunt airbagurile duble frontale, laterale şi tip cortina, cât şi cele cinci centuri de siguranţă cu fixare în 3 puncte, cele din faţă având două niveluri de pretensionare
Airbagul frontal al pasagerului poate fi dezactivat pentru a permite instalarea unui scaun pentru copii orientat cu spatele la sensul de mers
Vârful de gamă al Jazz, EX, este echipat cu un acoperiş panoramic ce se extinde peste locurile din spate, pentru o vizibilitate mai bună a exteriorului Sticla este capabilă să absorbă căldura, iar lumina poate fi împiedicată să pătrundă în habitaclu printr-un parasolar acţionabil electric
Generaţia anterioară a modelului Jazz, lansat în 2001, a fost comercializat în peste două milioane de exemplare, la nivel mondial, până în prezent
Vânzările Honda în România au crescut cu 72,2% în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 1328 unităţi[...]
Continuare Sursa: Mediafax.ro |