|
Oradeanul care ca si-a ucis fetita de doi ani a fost arestat |
|
|
|
|
Written by Administrator
|
|
Tuesday, 20 May 2008 |
 Orădeanul de 22 de ani acuzat că şi-a ucis fetiţa de doi ani, motivându-şi fapta prin aceea că mama copilului i-a făcut program de vizită doar o dată la două săptămâni, a fost arestat, marţi, de judecătorii Tribunalului Bihor pentru omor calificat.
"În timp ce fetiţa dormea, a lovit-o cu pumnii ca să nu ţipe cumva dacă se trezeşte, apoi a strâns-o de gât cu mâinile, iar în final, pentru a fi sigur că nu va supravieţui, a strangulat-o cu un cablu Conform concluziilor medico-legale provizorii, rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin strangulare", a declarat procurorul Dorel Moţiu
Ulterior audierii, procurorii l-au prezentat pe Szilagyi judecătorilor Tribunalului Bihor, solicitând arestarea acestuia sub acuzaţia de omor calificat
"Cererea noastră a fost soluţionată favorabil Tribunalul Bihor a dispus arestarea inculpatului pentru 29 de zile", a spus Moţiu
Potrivit aceleiaşi surse, procurorul care instrumentează cazul a dispus expertizarea medico-legală a criminalului, expertiză ce va fi efectuată săptămâna viitoare de specialişti din cadrul Serviciului de Medicină Legală Oradea - Bihor
Szilagyi Jozsef, care a trăit mai mulţi ani în concubinaj cu mama fetiţei, fusese evacuat în urmă cu trei zile de aceasta, din cauza unor scandaluri şi a bătăilor repetate pe care i le-ar fi administrat Totodată, femeia i-a interzis să vină zilnic la ea sub pretextul că vrea să-şi vadă fetiţa, stabilindu-i program de vizită o dată la două săptămâni[...]
Continuare Sursa: Mediafax.ro |