|
Sarah Jessica Parker, inselata de sot |
|
|
|
|
Written by Administrator
|
|
Thursday, 24 July 2008 |
 Presa americană informează că actriţa Sarah Jessica Parker, în vârstă de 43 de ani, starul seriei "Totul despre sex", ar fi fost înşelată de soţul său, actorul Matthew Broderick, cu o femeie în vârstă de 25 de ani.
couk
Purtătorul de cuvânt al lui Broderick a declarat referitor la informaţiile apărute în presă: "Nu vor fi făcute comentarii"
Potrivit publicaţiei Star, cei doi s-au cunoscut într-un bar din Manhattan, în noiembrie 2007, iar mai târziu, Broderick a fost văzut îndreptându-se spre apartamentul femeii, cu vin şi flori în mână Se pare că acesta i-ar fi spus amantei sale că relaţia cu actriţa din "Totul despre sex" "nu merge bine"
Sarah Jessica Parker, care are un fiu în vârstă de cinci ani, James Wilkie, cu Broderick, a recunoscut că are, din când în când, probleme în căsnicie
"Sunt foarte norocoasă că el este tatăl fiului meu, dar acest lucru nu înseamnă că ne înţelegem mereu Am avut câteva certuri legate de infidelitate Sunt fericită că suntem împreună, dar sunt sigură că el îşi doreşte, de multe ori, să nu fie cu mine", a declarat cea care a interpretat rolul lui Carrie Bradshaw în "Totul despre sex"
Broderick, în vârstă de 46 de ani, a devenit celebru graţie rolului interpretat în pelicula "O zi din viaţa unui ştrengar" (1986), iar în ultima vreme a preferat să joace pe Broadway, în piese precum "How to succeed in business without really trying" şi "The Producers"
Sarah Jessica Parker a mai avut relaţii cu Robert Downey Jr şi John Kennedy Jr În mai 1997, ea s-a căsătorit cu Broderick, după o relaţie de cinci ani[...]
Continuare Sursa: Mediafax.ro |