 Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Iosif au fost implicaţi în tranzacţia imobiliară pentru care au fost deferiţi justiţiei, de către procurorii anticorupţie, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, şi fostul preşedinte al FC Naţional Gino Iorgulescu.
p, amplasat în Bucureşti, preţul tranzacţiei fiind de 150000 de dolari, plătiţi cash de cumpărător
După două luni de la această tranzacţie, în 18 august 1999, Iorgulescu a vândut câte o cotă indiviză de 1/3 din terenul şi construcţia achiziţionată, cu suma totală de 53334 de dolari, lui Sorin Ovidiu Vântu şi Ancăi Dumitrescu (fostă Soare)
"Explicaţia probabilă (de vânzare-nr) - având în vedere faptul că ulterior, a cedat 2/3 din imobile la un preţ de doar 53334 de dolari - fiind menţionarea unei sume mult mai mari cu titlu de preţ decât cea real încasată, în actul sub semnătură privată încheiat cu Dan Iosif", notează procurorul Emilian Eva, în rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, fiul acestuia, Bogdan-Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al FC Naţional Gino Iorgulescu şi un fost angajat al Ligii, Florin Bogdan Bădiţă
DNA mai arată că, deşi Iorgulescu a făcut demersuri pentru a obţine în favoarea FC Naţional concesionarea terenului în cauză (unde este sediul actual al LPF-nr), în 21 august 2000, Prefectura Bucureşti îi reconstituie lui Gheorghe Stămbulescu (decedat între timp - nr) dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1851, 79 mp, ce includea şi construcţia neautorizată achiziţionată de Dan Iosif
Ulterior obţinerii titlului de propietate, prin mandatarul său Gheorghe Constantin (stabilit în Australia), Gheorghe Stămbulescu îi vinde acest teren, liber de orice construcţie, lui Gino Iorgulescu pentru suma de 120000 de dolari (aproximativ 64,802 / mp)
"Devenit în acest mod proprietar al terenului în cauză, Gino Iorgulescu a acţionat ulterior în două direcţii: pe de o parte, în a revinde cu un profit substanţial imobilul în cauză - sens în care a uzat de relaţia de prietenie (notorie) pe care o avea cu preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, pe care l-a determinat, oferindu-i o parte a terenului cu titlu de mită, să achiziţioneze, fără acordul prealabil al Adunării Generale al LPF şi la un preţ mai mare decât cel de achiziţie (şi piaţă) şi Anca Dumitrescu (fostă Soare) să îl mandateze pentru a vinde cotele indivize de 1/3 deţinute de fiecare asupra terenului şi a construcţiei ridicate pe acesta - sens în care le-a ascuns faptul că a devenit proprietar al terenului, spunându-le că acesta a fost revendicat de foştii proprietari", se arată în rechizitoriu
Aceste demersuri, notează procurorul, - dezvăluite în 2006, de către preşedintele FC Naţional, Dumitru Constantin Iacov (martor în dosar-nr), "ce au fost continuate apoi de Dumitru Dragomir şi personaje din anturajul acestuia pentru a readuce bunul primit cu titlu de mită, aŤspălatať prin tranzacţii imobiliare succesive, sub controlul său, i-au adus pe cei implicaţi în conflict cu legea"
Concret, Iorgulescu, ştiind că LPF doreşte achiziţionarea unui teren pentru a-şi construi un sediu, l-a contactat pe Mitică Dragomir pentru a-i oferi spre vânzare terenul obţinut de la proprietarul Stămbulescu şi construcţia cumpărată de la Dan Iosif în 16 iunie 1999
În urma înţelegerii, LPF - reprezentată de Mitică Dragomir, în calitate de preşedinte şi Urs Iosif, în calitate de jurist şi vicepreşedinte - a cumpărat terenul şi construcţia cu suma de 335000 de dolari (aproximativ 237,107 dolari/mp)
S-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, legalizat de un notar, prin care, în nume propriu şi ca mandatar al martorilor - Sorin Ovidiu Vântu, Angelica Chioariu (fostă Vântu) şi Anca Dumitrescu (fostă Soare) - Gino Iorgulescu a vânzut LPF construcţia neutorizată pe care părţile au evaluat-o la 80 de mii de dolari, sumă inclusă în preţul terenului
Sorin Ovidiu Vântu le-a comunicat în scris procurorilor anticorupţie că, în anul 1999, Gino Iorgulescu i-a propus să îi vândă o cotă parte din imobil, amplasat în imediata apropiere a stadionului FC Naţional, cu suma de 25000 de dolari, lucru pe care l-a acceptat şi care a fost autentificat notarial
Ulterior, Vântu l-a împuternicit pe Iorgulescu să vândă terenul, iar "acesta i-a restituit exact suma pe care i-a dat-o la cumpărare", omul de afaceri menţionând că nu deţine documente ale tranzacţiei
Anchetatorii mai susţin că pentru a ascunde adevărata natură a bunului dat cu titlu de mită lui Dumitru Dragomir, Gino Iorgulescu a trecut în proprietatea şoferului Florin-Bogdan Bădiţă terenul de 351,79 de metri pătraţi, printr-un contract încheiat la un notariat public În contractul de vânzare-cumpărare astfel încheiat s-a consemnat în fals că pentru acest imobil s-a achitat suma de 600000000 de lei vechi (60000 de lei noi), deşi în realitate aceşti bani nu au fost achitaţi
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, fiul acestuia, fostul preşedinte al FC Naţional Gino Iorgulescu şi un fost angajat al Ligii au fost trimişi în judecată, luni, 5 mai, de procurorii DNA pentru fapte de corupţie
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal a intrat în atenţia DNA după ce fostul preşedinte al FC Naţional Constantin Iacov l-a acuzat de luare de mită
Procesul lui Mitică Dragomir, Gino Iorgulescu şi a celorlaţi doi acuzaţi începe în 9 iunie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
[...]
Continuare Sursa: Mediafax.ro |